CPAP24 inaugurează deschiderea reprezentanţei din Iaşi. Astfel, rețeaua CPAP24 ajunge și în capitala Moldovei, consolidându-și prezența la nivel naţional.

Noua locaţie din Iaşi este situată în str. Vasile Conta Nr. 42, lângă Casa de Cultură a Studenților, vizavi de Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”  și  își așteaptă clienții de luni până vineri, în intervalul 09:00 – 18:00.

Pentru detalii click pe imagine

Pentru detalii click pe imagine

Pentru detalii click pe imagine

Inaugurarea reprezentanţei din Iaşi continuă strategia CPAP24, aceea de a fi prezenți în cât mai multe orașe din țara și de a le oferi persoanelor cu afecțiuni respiratorii cele mai performante dispozitive medicale și cele mai bune servicii de pe piața din România.

 

„Planurile noastre de extindere continuă și în 2018, astfel suntem mândri să anunțăm cea mai recentă deschidere: reprezentanţa CPAP24 din Iaşi. Considerăm această inaugurare o mutare strategică în dezvoltarea continuă a rețelei CPAP24 și ne bucurăm să vedem cum, pe zi ce trece, ajungem din ce în ce mai aproape de clienţii noștri. Începând de astăzi, îi așteptăm  în Iaşi pe toți pacienţii cu afecțiuni respiratorii care vor să beneficieze de serviciile noastre și de inovațiile în tratamentul sindromului de apnee în somn și BPOC”, declară Lucian Bentu, Directorul General al CPAP24 România.

Pentru mai multe detalii despre noutăţile pregătite de CPAP24, accesaţi pagina de Facebook CPAP24.RO  si site-ul www.cpap24.ro


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *